Prezentarea comunei 

---

Comuna ŞANDRA este aşezată în plină câmpie a Banatului, în partea vestică a judeţului Timiş, la o distanţă de 34 km de Timişoara pe DN 6, la 32 km de graniţa cu Serbia şi 36 km de graniţa cu Ungaria şi are în componenţă satul UIHEI.

Satul Şandra a luat fiinţă în anul 1833 sub denumirea de Alexandria sau Sàndorhàsza, după numele episcopului de Zagreb care era proprietarul terenurilor din această zonă. Episcopul a semnat la 1 ianuarie un contract prin care permitea celor 140 de familii de colonişti germani provenite din localităţile învecinate să se aşeze pe teritoriul lui şi să înfiinţeze localitatea care avea să-i poarte numele. Imediat după, au început lucrările la construcţia aşezământului, după canoanele aşezărilor germane cu străzi drepte şi perpendiculare. Din totalul de 146 de loturi de casă delimitate, erau 101 case de agricultori, 38 de case mici fără teren, parohia şi 2 case ale parohiei, 1 birt şi 2 mori. Cele 140 de familii reprezentau în total circa 700 de colonişti şi veneau din Biled, Bulgăruş, Carani, Cenad, Comloşu Mic, Gottlob, Grabaţ, Iecea Mare, Iecea Mică, Lenauheim, Lovrin, Nakovo (Serbia), Nerău, Niţchidorf, Sânandrei, Sânnicolau Mare, Tomnatic, Variaş şi Vizejdia.[1] Trei ani mai târziu, în 1836 a fost construită biserica. În 1842 existau deja 1.231 de germani, 16 sârbi şi români.

Comuna Şandra a fost înfiinţată prin Legea nr.84/2004, desprinzându-se de comuna Biled, şi având în administrare şi satul Uihei.

Satul Uihei când a fost înfiinţat, i-a fost dat numele german de Neusiedel (în traducere noua aşezare). Procesul de maghiarizare forţată care a urmat anexării Banatului la coroana maghiară a determinat schimbarea numelui în maghiarul Ujhely, de unde se trage şi denumirea românească. Idem, după anexarea Banatului la România, în 1918, a urmat şi un proces de românizare. Numele satului a fost românizat din maghiarul Ujhely în românescul Uiheiu.

Uiheiul este unul dintre satele de colonişti cele mai noi din Banat. El a fost înfiinţat la 1844, la mai bine de o sută de ani de la începutul colonizărilor, de locuitori ai altor sate din împrejurimi şi din Banat. Încă de la început, planurile de construcţie ale satului au fost foarte specifice, loturile de case erau divizate în mod egal, casele trebuiau să fie ordonat aranjate şi să se supună unor reguli stricte, cu tipicele faţade ale caselor şvăbeşti spre stradă. Suprafeţele de pământ erau destul de limitate şi erau date în arendă în condiţii destul de stricte. Aceste condiţii au fost eliminate o dată cu revoluţia de la 1848, fapt care a permis dezvoltarea aşezământului.

A urmat o perioadă de prosperitate care s-a menţinut relativ constantă, independent de schimbările politice din Banat. Aceasta a fost abrut întreruptă de al doilea război mondial. Au urmat deportări în Rusia, apoi deportările în Bărăgan şi în final colectivizarea. Aceasta a dat o lovitură gravă localnicilor, majoritari germani, care se ocupau cu succes de agricultură. Atât casele cât şi pământurile lor au trecut în proprietatea statului însă la scurt timp proprietatea caselor a fost din nou recunoscută proprietarilor de drept. A urmat o perioadă de relativă creştere, satul a fost conectat la reţeaua electrică, drumurile au fost reparate, infrastructura în general îmbunătăţită. În deceniul al 8-lea, situaţia a început din nou să se deterioreze, culminând cu Revoluţia din 1989. Imediat după revoluţie, s-a înregistrat o masivă emigrare a etnicilor germani în Germania. Patru ani mai târziu, în 1994, la împlinirea a 150 de ani de la fondare, în Uihei mai locuia un singur etnic german originar din Uihei. Populaţia germană a fost treptat înlocuită de cea română, însă evoluţia populaţiei s-a menţinut constant în scădere.

Şvabii bănăţeni (germană Banater Schwaben, în română simplu şvabi) sunt o etnie germană din grupul Şvabilor dunăreni care au emigrat în Banat cu peste 200 de ani în urmă, venind din diferite regiuni din sudul Germaniei. Deşi a format pentru lungă vreme o minoritate puternică şi importantă, datorită transformărilor politice din ultimul secol cea mai mare parte a şvabilor bănăţeni s-a întors în Germania.

Un scurt istoric al celor două localităţi care punctează cronologic următoarele momente:

- 1801 - teritoriul Şandrei de azi era menţionat în documentele austriece ca sat părăsit, prediu, aflat în stăpânirea Episcopiei romano-catolice din Zagreb;

- 1833 - începe colonizarea prediului, care primeşte la început denumirea de Alexandria, după numele episcopului romano-catolice din Zagreb, Alexander de Alagovics, cel care avea acolo o proprietate de aproape 7000 de iugăre;

- 1839 - conform istoricului Fenyes Elek, aşezarea se numea Sandorhaza ;

- 1839 - sunt colonizaţi germani, maghiari, slovaci, toţi catolici, aduşi din Variaş, Sânandrei, Gottlob, Bulgăruş, Lenauheim, Biled, Iecea Mare;

- 1839 - este construită prima şcoală;

- 1839 - satul e numit de oficialii maghiari Sándorháza;

- 1843 - trăiau în satul Şandra 1231 de germani, 16 sârbi şi români;

- 1843 - a luat fiinţă satul Uihei prin colonizarea a 140 de familii germane provenite din localităţi învecinate Şandrei;

- 1929 - se înfiinţează brigada voluntară de pompieri;

- 1945 - sunt deportaţi 174 de etnici germani din Şandra în Uniunea Sovietică, iar 48 de persoane sunt deportate în Bărăgan;

- 2002 - comuna Şandra avea un număr de 2808 locuitori;

- 2004 - comuna Şandra a fost reînfiinţată prin desprinderea de comuna Biled.