Primaria Șandra

Șandra . Uihei

  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
Home Social si Sanatate

Social si sanatate


   

 Servicii sociale.  

La nivelul comunei Şandra nu există nicio instituţie publică sau privată, care să desfăşoare activităţi de natura serviciilor sociale de tipul Caselor sau Azilelor de bătrâni sau de protecţia copilului.

 Servicii pentru familii sarace.

 La nivelul comunei Şandra, de la începutul anului 2011, numărul dosarelor de ajutor social a scăzut foarte mult, acest lucru datorându-se, în principal modificării legislaţiei în domeniu, în cursul lunii decembrie 2010.

 La ora actuală mai există un număr de 6 (şase) dosare , din care la cinci dintre acestea sunt persoane singure, iar un dosar pentru o familie cu 4 membrii.

Numărul total al celor care beneficiază de prevederile Legii nr.416/2001 - privind venitul minim garantat, este de 9 persoane

De asemenea, datorită modificărilor survenite în legislaţia din domeniu, numărul alocaţiilor pentru susţinerea familiei a scăzut foarte mult, ajungându-se în prezent la un număr de numai 6 (şase) dosare.

 Starea de sanatate a populatiei si asistenta medicala.

La nivelul comunei Şandra, la începutul anului 2011 existau un număr de 4 (patru) cabinete medicale – medicină de familie care au în componenţă un număr de 4 medici şi două cadre medii, un cabinet stomatologic, două farmacii umane, precum şi o singură farmacie sanitar – veterinară.

Referitor la starea de sănătate a populaţiei se constată că incidenţa cea mai mare o au bolile  cardiovasculare, iar în ultima perioadă s-a constatat o incidenţă din ce în ce mai mare asupra  sănătăţii populaţiei diabetul, precum şi tulburările psihice.

În ceea ce priveşte baza materială şi starea fizică a clădirilor, la ora actuală clădirea în care îşi desfăşoară activitatea cele două cabinete medicale, se află într-o stare avansată de degradare necesitând lucrări de reabilitare şi modernizare (reabilitare acoperiş, tencuieli, ferestre, modernizare grupuri sanitare etc).